joi, 15 septembrie 2011

ajutor pentru Sibiu

acum ceva timp, Luci a primit urmatorul mesaj:

Felicitari, proiectul dumneavoastra depus pe Raiffeisen Comunitati a fost aprobat!
Sunteti oficial in concurs. Sustineti-va proiectul prin vot pe http://raiffeisencomunitati.ro/program-de-granturi/

Va multumim,
Raiffeisen Comunitati

ei au pregatit dosarul, dar acum au nevoie de ajutorul nostru.
nu te costa nimic, trebuie doar sa "cheltuiesti" 2 minute din viata ta.
cunosc personal conducerea centrului si pe cativa dintre cei internati acolo.
nu este o teapa de gen.

procedura ar fi urmatoarea:
dati click pe Inregistreaza-te, treceti apoi numele de utilizator care poate fi prenumele, pe care trebuie sa-l tineti minte, si parola.
dupa care click pe log in.
ulterior va aparea un mesaj prin care sunteti orientati sa va consultati adresa de mail ca sa confirmati inregistrarea..
Dupa ce va deschideti mailul de la Raiffesen comunitati, dati click pe link-ul de activare cont, vi se deschide o fereastra si dati click pe log in, apoi introduceti numele de utilizator si parola, apoi click pe Proiecte ONG, se deschide harta Romaniei si click pe Sibiu, iar la servicii sociale click in cerculetul cu proiectul "Gabriela merge mai departe" si in final clic pe butonul Voteaza.
Pentru cunoasterea proiectului dati click pe detalii.

multumesc.

vineri, 28 ianuarie 2011

cum sa pierzi 100 de euro in 100 de minute

ma suna miercuri pe la 4 dupa amiaza L. si imi zice sa trimit un sms de pe un orange la 241 ca sa obtin un cod cu care sa imi iau bilet la film la jumatate de pret. la plaza, in militari. ce sa zic, rog un amic, eu avand sim-ul in continuare pierdut, si obtin un cod. moment in care L. revine si imi zice ca nu mai e nevoie, s-a descurcat sor-sa. sau Al., nu mai retin exact.
ajung acasa si I. imi zice sa nu ma mai descalt, ca mergem mai devreme la plaza, sa bantuim niste magazine pana la film. ora de timp liber zboara si la 8 si un sfert ne intalnim cu Al. si M. pe la etajul 2. erau impreuna cu Ad. imediat urmau sa ajunga si J., L., M. ne deplasam in fata cinematografelor cand Ad. raspunde la telefon si dupa ce asculta 20 de secunde zice tare: "unde ma ati facut accident?". asteptam sa inchida si intrebam ce s-a intamplat. cica M. si L. au trecut sa il ia pe J. de acasa si langa plaza, pe bd. Timisoara, la trecerea de tramvai au facut accident. cine stie zona, ma refer la intrarea dinspre bd. Timisoara, cand vii de la Moghioros. trebuie sa faci stanga si sa dai prioritate celor care vin dinspre razoare.
toate bune si frumoase, pana la iesirea de pe liniile de tramvai. un mercedes s-klasse, negru, cu numar de inmatriculare B 300 EXR, in geam nu pe bara, vine din dreapta lui M. M. opreste KIA dar soferul de mercedes opreste si el si ii face semn lui M. sa treaca. M. acelereaza si porneste de pe loc, moment in care bolidul cu motor de 5000 cmc si cutie automata se pune in miscare. toti cei 500nm strabat cei 100cm dintre masini in mai putin de jumatate de secunda. neamtul se pravale peste coreean si i-o da de il juleste, vorba aia. L. este aruncata prin masina, J. se cruceste si injura la unison cu M.
"fratioare, nu te-am vazut", zice soferul de mercedes. "bai nene, esti nebun? stateai pe loc si ai pornit brusc", riposteaza M. se face schimb de numere de telefon, se analizeaza pagubele. 1 la 0 pentru mercedes. coreeanca este indoita bine, neamtul dolofan doar julit foarte putin pe bara fata. "te duci in mall?" este intrebat M. raspunde afirmativ si hotaraste sa se auda la telefon cu pagubitul. 3 luni fara permis nu este o veste buna pentru M.
"J., prietene, ti-am zis sa nu mai conduci", il intampin eu razand pe J., care imi spune ca nu el a condus.
se povesteste toata faza, ne dam toti cu pararea ce sa faca M. si daca mai intram la anotimpul vrajitoarei. nu mai intram.
suna telefonul si M. ne face semn ca este pagubitul. dupa o discutie scurta M. ne spune ca i s-a cerut 100 euro pentru a musamaliza totul. fara militie, fara probleme.
in acel moment, de grup se apropie un tip inalt, blond, imbracat foarte bine, sapca, fular, sacou de firma, ceas, telefon si pantofi de asemenea. de bani multi. ne abordeaza foarte prietenos, si el si amicul lui putin mai inalt decat un pinguin, si ne intreaba daca am avut accident cu un S negru. il voi numi de acum inainte Ricky pe acest personaj, dupa izbitoarea asemanare cu voicu "tu da bi da best" panzaru. relatam pe scurt cele intamplate si ne spuna ca a avut aacelasi gen de tamponare cu aceeasi masina cu doua zile in urma. uimiti, il ascultam cum ne spune ca el crede ca S-ul cu asta se ocupa si ca el a scapat ieftin, 10 milioane. suma ceruta lui M. pare chilipir si ma gandesc instantaneu cati bani am la mine. ne arata poze dupa talonul masinii germane si foarte convingator, ne spune sa ii dam banii.
in acest moment se indeparteaza si ne fulgera un gand. daca astia erau mana in mana? ne deplasam la o masa de pe "faleza" mall-ului, lasam fetele acolo si plecam sa ducem KIA acasa. cum intram in lift, cum ne suna Ricky si ne intreaba ce am facut. supect de curios si grijuliu omul, n-am ce sa zic. ducem KIA, ne intoarcem si pe drum M. incearca iarasi sa sune la pagubit. pe care il voi numi, de acum, pacaliciul sef. nimic, telefon inchis.
ajungem inapoi la fet si tam-taram, suna samsungul lui M. pacaliciul intreba de bani. M. il respinge si ii spune ca nu are bani, ca ne vom duce la militie a doua zi sa declaram accidentul. pacaliciul ii aduce aminte ca poate pirde permisul si ca, daca ii da 10 milioane, declara ca el l-a lovit si ii repara masina pe rca lui. oau! cata bunavointa!
"nu frate, nu intelegi ca eu nu am 100 de euro, daramite 10 milioane?"
pacaliciul inchide nervos. suna inapoi in 2 minute si ii propune lui M. sa ii dea 50 de euro in loc de 100. M. refuza. pacaliciul intreaba daca este in mall, M. neaga. apoi este apostrofat ca minte. moment in care ne dam seama ca suntem filati. suna din nou pacaliciul si ii spune lui M. ca vrea 2 milioane si formularul de amiabila, el trimitand un om de al lui la noi. in 30 de secunde dinspre fitness apare Ricky, care ne intreaba ce s-a mai intamplat. M. il repede si ii spune telefonic pacaliciului sa isi ia omul de acolo ca nu vede niciun ban. si daca vrea sa se duca la militie. moment in care ne ridicam si plecam la locul nostru de relaxare, undeva in drumul taberei.
pe drum, M. primeste un ultim telefon in care i se spune ca e destept, ca s-a prins si ca a ramas cu permisul si 100 de euro in buzunar. politicos, M. multumeste, insa pacaliciul spune ca el nu are niciun merit, si ii da la telefon o alta persoana. da, Ricky. lui trebuia sa ii multumeasca. pentru ca a fost prost si ne-a dat noua niste indicii.
incep tot mai tare sa ma bucur pentru porecla lui Ricky, pentru ca e blond-blond.

morala, ca este si o morala: tineti minte numarul, culoarea si marca. B300EXR, negru, mercedes S klasse. si nu va aruncati sa dati banii inainte sa rumegati un pic problema. acordati prioritate si ganditi-va de trei ori inainte sa treceti.daca ati patit-o, sunati cat mai multi prieteni, pitzipoancelor, pentru ca voi sunteti vizate. daca aveti prieteni. oricum, vorbiti in primele 30 minute cu cat mai multa lume. daca nu aveti nevoie de permis, santajati cu mersul la militie. veti pierde permisul, dar sunt sanse ca pacaliciul sa nu vrea sa mearga, si scapati cu masina reparat pe casco.
va doresc drumuri bune.
si transmiteti linkul articolului, va rog. retweet sau facebook sau blogareala. haideti sa nu mai permitem astfel de escrocherii.

joi, 11 noiembrie 2010

mos Gerila e mos Craciun ?

am luat, mai deunazi, o leapsa. adica o conita mi-a zis sa scriu despre Mos Craciun, asa cum imi aduc eu aminte din copilarie.

astfel, am sa va descriu un fragment, asa cum mi-l reamintesc acum, din pregatirea serbarii de Craciun, 1983.
bine, nu am cum sa uit vreodata episodul cu pricina.

cum iesi de pe fundatura caisului si treci de calianu, ajungi in drumul stanesti. mai mergi pana la sosea, faci la dreapta, treci de pipera, treci de dorobanţu, treci de izabela si ajungi la gâscanu. te uiti printre sipcile de la gard la cei doi cai apocaliptici ca dimensiuni, te scuturi ca si cum te feresti sa nu te urmareasca si continui alergarea spre gradinita. ajungi la intersectia cu cocorului, faci la dreapta si gata, la numarul doi e gradinita.

anul acela eram la grupa mijlocie, la tovarasa Mariana. Marian era la tovarasa Adriana, grupa mica. in grupa mea cativa copii, intaratati de cei de la grupa mare, in frunte cu Bogdan, spuneau in gura mare ca nu exista Mos Gerila. se apropia Serbarea si cu totii ne straduiam sa fim cat mai cuminti.
vine fratimiu Marian la mine si imi zice: auzi, chiar nu exista mos Gerila? sincer, eu cred ca exista.
cum sa nu existe, ma, cine ti-a zis?
pai Silviu si cu Dalina.
exista, o sa vezi, ca mi-a zis tovarasa Mariana ca vine la serbare, du-te si repeta rolul.
a plecat satisfacut de raspuns. abia asteptam sa plece, ca sa merg mai departe cu misiunea ce mi-o incredintase tovarasa. sa ma costumez in mos Gerila la serbare si sa impart daruri.
imi stiam replicile, cunosteam scena, ceea ce era un privilegiu, doar, deh, eram mos Gerila.
Gigi, imi zice tovarasa, mos Gerila nu cred ca exista, dar, ca sa nu ii suparam pe astia mai mici, te imbraci tu in mos si le dai cadouri, bine?
desi aveam banuielile mele in ceea ce priveste existenta, dupa ce cu un an inainte tata iesise de sub brad intr-un picior, pufnind si cu un pumn de piuneze adunate de pe jos, ma indarjeam sa cred ca exista, desi eu eram dupa perdea, imbracat cu o barba alba de vata si un costum rosu, cu un sac imens pe o sanie.
ascult ultimele replici ale lui Marian, si intru garbovit pe scena, cu sania dupa mine, in aplauzele celor 30 de copii.
incep sa impart jucarii copiilor care erau foarte speriati. de mos Gerila. nici cei care instigau mai devreme nu mai erau atat de galagiosi. acum erau mirati si dezamagiti de vorbele celor de la grupa mare. Marian se uita in sala si striga spre mama intreband-o unde sunt eu, de ce nu sunt sa imi iau punga cu jucarii. mai ca ma bufnea rasul. incepusem sa transpir si sa ma ia cu lesin sub barba. m-au trezit vorbele tovei:
foarte bine copii, ati interpretat foarte bine, si tu Gigi, poti sa iti scoti barba si masca de mos Gerila pentru ca Mosul este aici, dupa usa, gata sa va imparta jucarii. i-a placut foarte mult cum ati cantat si mi-a spus ca mosul cel mic de pe scena seamana cu el, cand era la gradinita.
mi-a picat fata, la propriu, cand am vazut un mos in carne si oase, imbracat ca mine, cu barba alba, sanie si sac autentice. linistea era apasatoare. un zambet imi inghetase pe fata.

dupa zece ani mi-am dat seama, uitandu-ma la pozele de atunci, ca din sala lipsea tanti Tudorita, femeia de serviciu...

dragilor, dau mai departe leapsa pentru Micutzu, Georgiana si Andrei. concursul Scrisoare de la Mos Craciun este in desfasurare si asteapta povestile voastre.
piua. prietenii stiu de ce...

de regiune. superior...

au trecut 6 luni de cand nu am mai baut vinul de dinainte. de dinainte de botezul Sarei. de fapt, a trecut cam un an si jumatate de cand beau vin. si nicio picatura de bere. am considerat ca e mai bine asa, ca este o noua etapa si o treapta mai sus. am trecut prin aproape toate produsele tarilor prietene si mai mult sau mai putin vecine. am invatat sa deosebesc un sec de franta de unul de spania. sau chile. sau portugalia.
imi place vinul sec, imi place sa petrec, cum ar zice prietenii mei, parazitii.
dupa botez, al Sarei, bineinteles, am ales sa beau exclusiv un vin care mi-a parvenit printr-o filiera moldoveneasca stranie. un sec de Cotnari. blanc, o francusa cu arome impletite atent. asadar, francusa de cotnari este, de atunci, vinul meu de suflet. un vin care se termina prea repede, parca, de fiecare data, un vin care te arunca in pacat, de fiecare data, dar, din fericire, tot el face ca a doua zi sa nu trebuiasca sa iti ceri scuze sau sa iti para rau.
de atunci cred ca s-au consumat spre cinci zeci de litri, cu diverse ocazii. vinul care i-a introdus pe Alex si Madalina in gasca, vinul care a strans in jurul narghilelei doua zeci de persoane. de mai multe ori.
vinul care a facut ca noi sa devenim campioni in mima. catalizatorul imaginatiei. produsul care a inlaturat ceata monotoniei, a pudorii si a tabuurilor. de multe ori.
multumim frumos.

miercuri, 3 noiembrie 2010

vreau sa...

vreau sa incep o postare noua si ma tot razgandesc. să încep de azi să scriu cu diacritice, sa pastrez vechiul stil.....
acum ceva ani, incepeam o foaie apoi, daca nu imi placea, o scoteam din masina de scris Olympia, o mototoleam si o aruncam in spate. este mult mai greu acum, desi unii zic ca este mult mai usor. ma rog...
incerc sa imi pun ordine in ganduri dar vinul nu ma mai lasa. imi sopteste sa scriu. sa scriu orice imi vine in minte. maine voi putea sa dau delete. dar deja maine voi fi comentat, citat, apostrofat de mii de oameni care asteapta ceva de la mine... sau nu. oameni care pur si simplu nu au ce face joia la serviciu si citesc bloguri. sau oameni care, desi ocupati cu emisiuni la radio, emisiuni la tv sau lectii deschise in licee, primesc un link si il acceseaza, fara sa stie ca in spatele literelor mici albastre se acunde o poveste a unui om ce inca are o urma de luciditate, un om care inca incearca sa evadeze... adica inca poate discerne intre a da clic pe publicati postare sau a da clic pe x-ul rosu din dreapta sus.
imi dau seama ca nu scriu aliniat si in acelasi timp Ioana, in bucatarie, incearca sa opreasca cuptorul cu microunde. rateaza secunda 1 si zgomotul parca imi loveste tamplele cu puterea unui ciocan de 800 de grame. m-am saturat de medicamente, desi le iau de relativ putin timp.
imi dau seama ca nu scriu aliniat si ma uit pentru o clipa la bara de instrumente de deasupra textului. un sofer claxoneaza puternic in intersectie. ies pe balcon, sa vad ce s-a intamplat dar ceata imi obtureaza dreptul liber la informare. parca si Pamantul s-a saturat de lucruri urate si vine sa blureze totul cu ceata deasa. aud girofarurile unei ambulante si numai albastrul intens imi indica locul unde incearca sa vireze la stanga. ceata este forma de protest a atmosferei impotriva oamenilor. incep sa regret ca am dizolvat praful ala alb. desi stiu ca asta ma va linisti. ca prin vis o aud pe Ioana tipand, strigandu-mi numele si indreptandu-se spre balcon. imi dau seama ca am exagerat si incerc sa ma prind de marginea ferestrei. nu pot sa ma explic. Ioana imi spune ceva despre 45 de minute. si ca este foarte frig afara. plange si ma implora sa ma intorc in casa. rad acum cand imi aduc aminte. mai iau o gura de vin si incerc sa inchid pagina. touch padul imi joaca o festa si apas publicati postare...

duminică, 16 mai 2010

despre bunaciuni si aglomeratie

in urma cu un an paseam pentru o saptamana, cu catel, laptop, echipamente si purcel in urbea resedinta de judet, Ramnicu Valcea. denumita mai departe Valcea. se prefigura un proiect frumos, cu provocari si tehnologii noi. fata de ceea ce facusem pana atunci. astfel, virez la stanga din european si scot din torpedou harta printata la birou, pentru a ajunge la hotel.
Valcea este, pentru cine nu stie deja, un orasel micut, cochet, foarte curat si populat cu oameni civilizati. fata de "capitalisti".
drumul de la european la hotel este relativ simplu, mergi inainte pana nu mai poti si faci stanga, treci apa si la al doilea semafor faci dreapta, apoi deja vezi hotelul. in capat.
dupa ce m-am instalat, am plecat spre locul in care aveam sa lucrez, cu ceva intreruperi, din septembrie pana in februarie.
pe trotuare, plin de fete si femei, unele chiar trecute de prima tinerete, foarte atragatoare. de la corp si pana la vestimentatie, de la fata si picioare pana la sani si fund, fara exceptie, femei frumoase. ingrijite. la inceput am crezut ca este o coincidenta, sosirea mea in Valcea facandu-se dupa sarbatorile Pascale. nu era asta, femeile din Valcea chiar sunt frumoase, bine conturate si proportionate frumos. vazute prin ochii unui barbat. critic si deloc superficial.
nu imi dadeam seama de ce la Bucuresti nu aveam aceasta perceptie, stiam ca si in capitala sunt femei frumoase, pe multe dintre ele le cunoscusem in facultate si nu numai. ma intrebam de ce nu le vad.
inca de la inceputurile omenirii, instinctele se manifeta sonor, asa ca am apasat de cateva ori pe claxonul unitatii auto pe care o conduceam, in semn de admiratie pentru exemplarele de pe trotuare. fara sa se sinchiseasca, intorceau capetele si, mai mult, raspundeau la salut. apoi zambeau si treceau mai departe. colegul din dreapta imi spune ca la Bucuresti fetele au invatat claxonul marcii bavareze si ca nu se mai sinchisesc sa intoarca privirea daca aud alte tonalitati, mai ales de genul celor scoase de auto autohtone. imi repet in minte versul din Parazitii, cel cu gustul organului, gust care se schimba sub acoperisul cu trapa generoasa al unui bemve, si insist sa claxonez a doua oara. gest de santierist, dar care intoarce capete. in Valcea. in fine, vine toamna, trece sezonul fustelor scurte, a tricourilor albe, purtate fara niciun accesoriu sustinator de ambalaj pentru laptele matern, si vine iarna. ma gandesc ca nu va mai fi asa de frumos de condus prin urbe. e, nu! femelele din Valcea se muta la interior, ca o reptila ce trebuie sa isi pastreze temperatura corpului prin schimbarea mediului inconjurator cu unul mai cald. restaurante, baruri, cluburi, mall-uri, toate sunt luate cu asalt. te simti la fel ca vara, pe strada.
cu pasi repezi, soseste luna februarie si primesc de la stapanire ordin de revocare, de stramutare in capitala. cum asteptam si un pui de om sa soseasca, ordinul vine la fix.
incep sa reinvat drumul spre sediul din sudul Bucurestiului, incep sa reinvat gropi, scurtaturi, portiuni de eschiva si sincronizarea semafoarelor. cu luna, caci nu vad o logica a schimbarii luminilor in concordanta cu traficul.
incep sa ma reobisnuiesc cu statul de patru ori la acelasi semafor pentru ca cefalaul cu gipan nu a vrut sa se mute spre stanga si acum e in mijlocul intersectiei, blocat. incep sa ma reobisnuiesc cu vocabularul obscen folosit de malacii din unitatile auto "galben cacaniu, ca culoarea de taxiu", incep sa ma obisnuiesc cu lipsa materialului vizual, generator de comportament straniu al anumitor organe, care parca ar dori sa vada si ele, ridicandu-se spre ferestre, ceea ce le povestesc ochii.
aici imi dau seama care este de fapt problema. de ce Bucurestiul nu are ce are Valcea. pentru ca parcam paralel cu bordura, pe doua randuri uneori. de fapt, Bucurestiul are ce are Valcea, statistic de 10 ori mai mult, dar nu suntem capabili sa vedem. sa le vedem.
facem ceva in sensul asta?
macar pentru a vedea si voi, bucurestenii, ceea ce noi, provincialii, vedem zilnic, uneori chiar si de trei ori pe zi.

joi, 6 mai 2010

chinez la taxe si impozite

"la subsol, intrebati inspectorul de la litera dumneavoastra!"
acritura de la registratura a ridicat o spranceana in semn de si s-a intors catre dosarele care cadeau pe ea.
acum un an si ceva am fost impins la o treaba noua pentru mine. sa imi schimb statutul in PFA (persoana fizica autorizata), mai mult ca sa ajut angajatorul. bref, trebuia sa facturez angajatorul pentru serviciile prestate. care angajator imi plateste impozitul pentru PFA. care impozit eu ar trebui sa il platesc la taxe si impozite. ca de aia se numeste taxe si, mai ales, impozite.
e, la partea asta s-a stricat treaba. eu nu am platit de un an impozitul. pentru ca am considerat ca nu trebuie. de ce as plati?
ajung la fundul sacului cu bani, in urma unor evenimente cu adevarat fericite in viata mea, si trebuie sa apelez la o banca. comerciala. domnisoara zice ca imi trebuie o adeverinta de la taxe si impozite, numite in continuare ti, din care sa rezulte ce venituri am eu pe an.
adica, fiind in regim norma de venit, care este norma. de venit.
ajung la ti, in popa tatu. cozi, dar merge repede. ma asez la un ghiseu. ghiseul 1. ajung fata in fata cu functionara. mai nene, ma enerveaza ghiseele aste pentru ca trebuie sa te apleci in fata functionarilor, ca si cum ei sunt o autoritate la care noi, platitorii, trebuie sa ne inchinam.
ma rog. doamna, caci de data asta s-a comportat ca o doamna, imi spune ca am de plata ceva cam mult. 2800 de lei. noi. zambeste si spune ca nu e bine. trebuia sa platesc anul trecut, nu s-ar fi strans atata.
"hai sa vedem cum o descurcam". ma mir, pentru ca am avut niste experiente infioratoare cu administratia. tipa, super de treaba, ma trimite la casierie sa platesc macar pe anul trecut. 1700 de lei. noi. cad de acord cu propunerea si plec spre ghiseul numit Note de incasare. intind hartia primita la ghiseul 1 si banii. "la ghiseul 7 banii". ghiseul 7, sa ne intelegem, este la 20 de cm de ghiseul la care ma aflam. dar trebuie sa mai exist si un post, platit bineinteles.
in fine platesc si ma intorc la primul ghiseu.
aflu ca adeverinta mi se alibereaza la registratura. ping - pong, ce mai.
merg la registratura si doamna care mancase lamai (cred, altfel de ce ar fi asa gretoasa?) imi zice ca nu poate sa imi dea pe loc adeverinta. trebuie o cerere tip, de la ea, un timbru fiscal de 2 lei si o copie dupa buletin. dau fuga la intrarea in institutie si imi fac o copie. intreb de timbre fiscale si sunt indrumat catre o posta. oficiu postal, ma rog. prietenii stiu de ce.
plec injurand, sa caut o posta. un oficiu postal. nu voi intelege niciodata de ce nu pot gasi timbre fiscale acolo unde mi se cer. nu mai zic, nu inteleg nici de ce mi se cer. gasesc orificiul...aaaa...scuze, oficiul postal si cumpar timbre. fiscale. dau fuga inapoi la ti. caut loc de parcare, pentru ca tocmai ce reperasem o masina de hingheri de autovehicule in preajma. parchez si dau fuga la usa ti. portarul ma apostrofeaza si imi aduce aminte ca mai am 2 minute, se face patru jumatate si inchide. depun cererea si mi se da termen o saptamana, aproape. si o hartiuta cu o stampila si un numar pe ea. pe verso se mai vad tiparite niste tabele cu cifre. reciclare, clar. tot e bine.
trec cele cinci zile si ma intorc dupa adeverinta.
offside! "pai domnule nu ati platit primul trimestru pe 2010" zice ciudata maimuta de la registratura. "pai nu cred ca e problema, eu am cerut adeverinta pe 2009, care e platit integral."
"trebuie platit si trimestrul 1. asta e." "doamna, trebuie sa se poata. ". "mergeti la subsol, intrebati inspectorul de la litera dumneavoastra!". merg la subsol si dau peste o doamna amabila. "trebuie sa platiti ceva din primul trimestru". "pai nu am doamna bani, ca de aia am nevoie de adeverinta sa merg la banca sa iau imprumut. ca sa platesc impozitul". "pai platiti si dumneavoastra cat aveti, 10 lei, 20 de lei". ma inchin si urc la parter platesc 10 lei si ma intorc la subsol. doamna inspector imi vizeaza si scrie pe hartie "se poate elibera" si ma trimite zambind la registratura.
o, nu pot sa va descriu in cuvinte fata pe care a facut-o ciudata maimuta. nu ii venea sa creada. am plusat si zic "vedeti ca se poate, e foarte usor sa refuzi". iau hartia si o tai de acolo. ma grabeam acasa, ma asteptau fetele.
a, ce legatura are chinezul cu asta? pai cum, nu a fost Fu Tai?
hai ca ne mai auzim.