miercuri, 29 august 2007

Plusuri şi minusuri provinciale (Dilema Veche)

pentru intregul articol, faceti clic pe

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=185&cmd=articol&id=6451

Plusuri şi minusuri provinciale (Dilema Veche)

Ce are în plus provincia faţă de Capitală? Ce-i lipseşte?

„Viaţa are un alt ritm, deloc alert“
Acul vitezometrului încetase să se mai mişte, de minute bune, şi îmi arăta obsesiv partea dreaptă a drumului, parte pe care se derula un film foarte cunoscut atît mie, cît şi Ioanei. Tamango spunea la radio de ce s-ar duce pe litoral în Bulgaria. Fără să ne dăm seama, intrăm în oraşul natal, oraş în care fugim la fiecare sfîrşit de săptămînă. Inevitabil îmi vin în minte toate locurile pe lîngă care trecem pînă la casa părinţilor noştri. În oraşul de provincie, cu numai trei semafoare şi un singur bulevard care se termină în port, la mai puţin de un kilometru de bulgari, viaţa are un alt ritm, deloc alert. Am crescut pe malul lacurilor, aflate cu zecile în judeţ. Am crescut făcînd plajă pe Groapă. Groapa de Cenuşă, un lac artificial, dezafectat. Am crescut într-un cartier de case – copilul din mine nu a cunoscut asfaltul pînă la 6 ani, străzile pe care ne jucam fiind acoperite cu pietriş. Cele bune. Am crescut în livezi, am alergat pe hectare întregi plantate cu viţă-de-vie, acolo unde făceam cazemate. Am crescut în liniştea nopţilor de vară, departe de maşini, motociclete şi blocuri în construcţie, macarale şi excavatoare. Ioana îşi fixează centura şi îmi aminteşte că la 8 ne întîlnim cu Marius la Motoare. Deci trebuie să îmi reintru în ritm. Fără să ne dăm seama, ieşim din orăşelul natal. Ne întoarcem în Capitală, locul de unde se dă ora fixă, locul care ne-a adoptat atunci cînd am vrut să venim la facultate. Apoi ne-a oferit o casă. Şi nu am mai plecat înapoi. Acum îmi plac aglomeraţia, cele 19 semafoare la care stau de cîte patru ori, în drum spre serviciu, ambulanţa care trece în fiecare dimineaţă, parcă, prin sufrageria noastră de la etajul şapte al blocului de lîngă Cora, cele 400 de restaurante în care ne întîlnim cu prietenii, stadionul din Ghencea, Lacul Morii, Magheru, Mall-ul cu 100 de săli de cinema, Nottara, furnicarul în care mă pierd în fiecare zi. Acul vitezometrului încetase să se mai mişte de minute bune şi îmi arăta obsesiv partea dreaptă a drumului, parte pe care se derula un film foarte cunoscut atît mie, cît şi Ioanei…

miercuri, 1 august 2007

Hai, Tomi, hai....

www.redbullxalps.com

prietenii stiu de ce...