vineri, 5 octombrie 2007

Multumesc si te rog

cred ca multumesc si te rog au plecat din tara. nu i-am mai vazut de vreo 5 ani. inainte, cand ieseam pe strada ii vedeam mereu, impreuna, fericiti, mergeau mana in mana si cantau, veseli. acum nu mai sunt de gasit. in lipsa lor lucrurile merg foarte greu. adica, inainte il vedeam pe multumesc cand intram in magazine si deschideam usa unei tinere, care impingea un carucior de bebelic. cu bebelic cu tot in el. dupa ei, iesea din magazin multumesc topaind strengareste. masina din fata vireaza brusc la dreapta, trezindu-ma. vecinul de trafic e luat prin surprindere si franeaza violent, evitand impactul cu masina din fata mea, care acum este in fata lui. inainte, era altfel. te rog semnaliza in locul tau, astepta, se baga el primul si te dirija, ca sa nu jenezi pe nimeni, apoi multumesc aprindea luminile de avarie pentru 2 secunde si ridica manuta dreapta. toate mergeau ca pe roate. acum, e mai greu. ce-i drept, parca i-am vazut in februarie la paris, pe bulevardul ala, champs-elysées. erau la shopping. bine, poate i-am confundat, desi nu cred, pentru ca ii stiu foarte bine, o vreme am stat cu ei in camin, apoi mergeam cu acelasi autobuz. mancam la aceleasi restaurante, intram la aceleasi cinematografe, dupa facultate mergeam impreuna peste tot, in concedii, in delegatii, la moieciu, la niste cunostinte de-ale lor. mai ales ca ioana ii stia si ea. stateau in aceeasi banca la litere, la seminarul de LRC. i-am mai zarit in iarna prin germania. acolo cica si-au luat casa, cetatenie, tot. ca de fapt, parintii lor erau de acolo. eu nu cred! acum doar vorbesc despre ei oricand am ocazia. am fotografii cu ei si noi, la munte, din 2001 si de la mare, din 2000. le port cu mine, ca sa nu ii uit, cumva. bine, teoretic nu am cum, ii stiu de mici. am copilarit impreuna. cand am drum, trec pe la fosta lor casa. sta altcineva acolo. familia p@#a mea. si au o groaza de copii, nu stiu cum se descurca, zau. am auzit ca ii mai ajuta lumea. din ce in ce mai multa lume. din pacate. ajung la birou si deschid mailul. mi-a scris te rog, zicea ca vor sa se intoarca in tara. a nascut multumesc un baietel. l-au botezat zambet. zicea ca nu mai pleaca nicaieri fara el. i-am zis ca abia ii astept, desi nu stiu unde vor sta. bine, cred ca ii iau la mine, ca odinioara. daca vrei, pot sta si la tine. si, daca mai ai prieteni, care frecventeaza familia aia cu multi copii, si vor sa ii primeasca, multumesc face cele mai bune prajituri, sa stii.

2 comentarii:

Vera Spirescu spunea...

You've been pimped, Geo! Ti-am dat raie. Sa fii sincer. :D

Dolan spunea...

Fenomenal !