azi-noapte, ca si cu doua nopti in urma, a avut chef sa stea treaza. si a trebuit sa o trimit pe ioana la culcre, si sa raman eu cu fata. fata mea. am incercat sa o adorm clasic, cu mana pe burtica. nimic. am luat-o pe umar. s-a mai potolit din plans si carait, dar nu adormea.
am pus-o usurel in patut si am invelit-o cu paturica roz. dupa ce am incheiat al nouazeci si noulea cerculet pe burta ei a adormit. bine, a adormit pentru 5 secunde, caci din difuzoarele instrumentului la care ii punem muzica a inceput sa cante o pupaza.
atrebuit sa reiau ritualul, pana cand, pe la 2 a adormit.
la 3 s-a trezit sa manance. de vis.
ziua doarme ca un prunc, vorba aia.
dar e minunat.
G.
2 comentarii:
Azi noapte tarziu, bantuind in cautare de 'chestii' interesante in ideea ca la un moment dat somnul va ajunge si pe la mine, m-am oprit aici. Si aici am ramas. Mai mult. Tot aici m-am trezit si de dimineata. Am o intrebare la care ma tot gandesc. Si pentru ca, din nefericire, zic, nu pot sa raspund la ea in momentul asta,(desi, recunosc, tare mult mi-as dori!) ti-o adresez tie ( si, de ce nu, oricui care citeste randurile astea): Cum e sa traiesti, altfel decat inainte, gandindu-te ca ai pentru ce sa te trezesti dimineata?(cu siguranta aveai si inainte, dar acum e altfel, sunt sigura!)Ce simti cand deschizi ochii si o vezi acolo, mica, poate zambind in somn, poate plangand, ce simti cand te priveste, cand te strange de mana...ce simti cand stii ca de azi inainte ea e noul sens al vietii tale,altul decat pana acum, cand o privesti si stii ca e o parte din tine?
Nu e o intrebare, vad si eu. Sunt mai multe, dar, de fapt, toate, se pot rezuma la una, cred: Cum e sa fii parinte? daca poti sa exprimi in cuvinte, scrie aici, astept cu nerabdare. Tot ce stiu e zambetul care nu-ti mai disparea de pe fata in ultimele luni, de care poate nici nu-ti dadeai seama. Un zambet care era acolo, indiferent daca iti era bine sau nu. Pentru ea era zambetul ala si nimeni si nimic nu putea sa faca sa dispara, zambetul ala parea mai presus de cele pamantesti.
Am scris cam mult, e dimineata si n-as vrea sa plang inca de acum, deci e momentul sa ma opresc. Pun punct, dar revin cu nerabdare, sa vad daca ti-ai gasit ragaz sa scrii cateva vorbe aici.
(P.S. se pare ca am fost incapabila sa-l fac sa apara de dimineata, asa incat l-am pastrat, ca sa incerc mai tarziu. Uite, ca a mers, de data asta!)
buna.
nu pot sa descriu in cuvinte sentimentul de a fi parinte. nu il poti simula inainte de nastere, chiar daca sunt tatic, si nu am nascut eu. de necrezut, dar asa este.
Trimiteți un comentariu