am fost intrebat nu demult cum este sa traiesc fiind altfel ca inainte. desi nu m-am schimbat cu nimic, va asigur, acum chiar sunt altfel. asteptam un pic de timp sa scriu articolul acesta, dar, se pare, cineva mi-a dat si motiv.
ei bine, acum aproape o luna s-a implinit visul oricarui barbat. oricarui barbat din cei 43% din totalul celor care au sotii insarcinate. adica sa devina tatic. tatic de fata. pentru ca restul isi doresc baieti. nu insist aici pe avantaje sau dezavantaje, nu consider sexul copilului ca fiind un avantaj sau nu, mi-am dorit de la inceput un copil sanatos. consideram atunci ca ma pot ocupa eu de celelalte aspecte.
totul incepe, sau ma rog, asa a inceput la noi, cu sintagma "iubire, doua liniute" insotita de o repriza de lacrimi de bucurie.
inca de atunci am inceput sa simulez momentul in care voi fi tata si va trebui sa ma trezesc langa un ghem care ba plange din senin, ba rade in somn, ba miroase a caca. pentru asta, desi mai aveam experienta cu bebelusi, mergeam pe la o cumnata care are in dotare doi copii si ma prefaceam ca ii schimb de scutece sau incerc sa intuiesc de ce plang, de ce nu mananca, etc.
a venit si momentul 13 martie, moment in care am pus in masina o salopeta "cosmonaut", o tichie si o geanta lunga de carat copiii si am plecat spre spital. am incarcat-o pe printesa si am adus-o acasa. din acel moment, totul a inceput sa fie altfel. pe bune. altfel decat toate simularile si incercarile de pana atunci. sa te trezesti cu ea dimineata plangand nu este o tragedie, se linisteste la primele cuvinte pe care le aude din gura ta. stie ca nu e singura, tu te linistesti pentru ca iti dai seama ca nu esti singur. esti cu ea. chiar daca nu iti raspunde cu propozitii si fraze, inca, stii ca te intelege, te aude, te simte.
nu are nicio legatura cu ce ti-ai inchipuit mai inainte ca va fi. intensitatea trairilor este inzecita, de la primul scancet pana la plansul isteric ce dureaza de doua ore, rezultat al colicilor abdominale.
imediat dupa liniutele de mai inainte ti se instaleaza pe chip zambetul pomenit de Larisa. si dureaza pana dupa nastere. crede-me, stiu ce zic.
bine, numai daca "doua liniute" nu este cumva punctul culminant al tensiunilor, certurilor si reprosurilor din ultimele doua saptamani.
e minunat sa fii parinte, altfel conduci in trafic, nu te mai intereseaza cine iti ia fata, cine nu te lasa sa te bagi. altfel pleci de la serviciu spre casa, altfel te culci, altfel te trezesti.
