mere.zeci de meri. livada

“pai vere, e lumea plina de aprozare. Du-te in alta parte, daca aici e mai mult inchis”. Virginia vorbea foarte usor, mult prea usor despre apetitul meu pentru mere.
De cand ma stiu, mi-au placut merele. De orice fel, integre si rotunde. Nu stiu daca intelegi despre ce vreau sa vorbesc, dar asta intereseaza mai putin. In copilarie am crescut langa livezi. La inceput, asta prin scoala generala, stateam foarte mult prin livada de meri. Imi placea nespus sa pierd ore in sir stand de vorba cu merii. Ma ascultau si ne desparteam prieteni, cu promisiunea ca a doua zi ne vom intalni iarasi. In aceeasi perioada am vrut sa fur primul mar. am facut-o, aproape perfect, cu premeditare chiar, dar nu am putut sa il musc. L-am mirosit, l-am sters usor de praful imaginar, dar nu am putut sa il musc. L-am pus jos si am plecat. Toata noaptea m-am gandit la el si dimineata m-am oprit direct in livada. Nu mai era. L-am vazut mai tarziu in mana altcuiva.
De cand ma stiu, mi-au placut merele. Am crescut si in liceu aproape ca primeam mere din toate partile, poate ca si ceilalti stiau. Deja imi formasem gusturi, stiam ce se ascunde sub coaja numai mirosind marul, la fel ca degustatorii de vinuri nobile. Refuzam sa mananc un mar doar privindu-l la exterior. Dupa liceu, la facultate, imi permiteam din ce in ce mai mult sa cheltuiesc bani. Intrasem la prima slujba, platita foarte prost in piata dar foarte mult pentru mine. Aveam in fiecare seara cate un mar frumos in camera. Cel putin in primul an. Ma rafinam in alegerea merelor, in felul in care incepeam sa le musc, in felul in care le consumam. Faceam pariuri cu amicii, colegii de camera. Cine poate manca mai multe mere dupa o petrecere. Sau cine fura mai multe mere de la o petrecere.
De cand ma stiu, mi-au placut merele. Datorita acestui fapt am invatat sa aleg mere, din treacat! Cele mai bune mere sunt cele autohtone. Nu prea mari, neinjectate, nestropite, un pic inchise la culoare si cu usoare imperfectiuni, pe care reusesti sa nu le mai vezi incepand de a doua zi. Asta daca le pastrezi pana a doua zi. Asta mi s-a intamplat in anul doi. Am reusit sa pastrez un mar 2 zile. Doua zile in care l-am purtat peste tot cu mine. La BCU, la ASE, la cursul de LRC al lui Marius. Abia incepuse anul 2. De 2 saptamani. Aproape imediat l-am muscat si am simtit aroma. Bine, imediat e mult spus…..
Daca iti vine sa crezi, il mai am si acum. Gresit! E mai frumos si mai sanatos ca atunci cand l-am intalnit. Dar imi place la fel de mult ca atunci, desi nu il mananc decat pe el, putin cate putin, de frica sa nu il termin. Altul nu imi mai permit! Si nici nu cred ca mai am putere sa incep iar sa caut. Nici prietenii nu mai tin pariuri ca cele din facultate. Pentru ca sunt toti insurati. Aproape toti. Cei holtei nu prea mai fura mere. Ca cica nu mai au chef. Stau cu perele si gutuile lor. Nici eu nu as putea… Ce-o fi fost in capul meu, sa nu ma duc mai devreme la BCU in ziua aceea….
Va recomand sa treceti prin campusuri acum, toamna. E plin de mere proaspete! Acum e sezonul lor. Cautati autohtone. Veti gasi mai greu, dar veti gasi. Si apropo, coborati geamul A5-ului si puneti U2 la sistemul Bang&Olufsen. Sau Metallica. Sau Celelalte Cuvinte. Nu luati merele care sclipesc pe alte ritmuri, aproape orientale. Se strica a doua zi, mai ales daca nu le tii in sampanie toata noaptea.
“pai vere, acuma vorbesti usor, ca esti in fata cu experienta, da’ mai stii cand ai venit la mine, in anu’ 2, de ziua ta? Nu rade, ca stii cum era marul asta….ti-a luat ceva pana l-ai decojit!”
Virginia vorbea mult prea usor, dar acum imi convenea…..
Succes!